Aici, Acum și Următorul

January 29, 2017

    Bine ați venit la prima parte din seria trenduri în transportul public global. Pe parcursul anului vă vom oferi informațiile importante referitoare la miscările în sfera transportului public și vom investiga planurile viitoare propuse care pot intra în rutina noastră (sperăm) de-a lungul deceniului următor.

    Morgan3

    Sistemul de Transport Personal Rapid din Morgantwon

    Un subiect care ne-a atras atenția a fost sistemul la cerere de transport rapid. Vizualizăm această idee ca pe ceva care va deveni uzual în viitor, dar realitatea ne contrazice. Există un astfel de exemplu de transport rapid la cerere care a funcționează cu succes între campusurile din Universitatea West Virginia din 1975, în Morgantown, SUA. A fost primul și continuă să fie singurul sistem de transport personal rapid funcțional (PRT) care permite pasagerilor să călătorească folosind automobile care nu opresc până la destinație. Sistemul este creat printr-o combinație de șine subterane și elevate care permit călătorilor să treacă peste vehiculele ineficiente pentru o persoană care se deplasează încet și ocupă orașul. PRT-ul este numit de locuitori drept Mișcătorul de Oameni. Congestionările din trafic care cândva dictau orarele claselor din cele trei campusuri, acum par demodate, un element al planificării călătoriilor uitat. Unicitatea sistemului PRT este serviciul multi-modal. Pe lângă setarea de transport programat în orele de vârf, utilizatorii apăsând pe un buton pentru a opera serviciul la cerere, sistemul PRT revine la modul eficient de transport cu mai puține autovehicule pe șine. Aceast mod eficient de transport public atrage laude din partea Directorului Asociat PRT al Universității West Virginia: “…un exemplu pentru cum orașele pot face față poulării, traficului și cerințelor ecologice”.

    Passengers-boarding-PRT-vehicle-at-MIST-station
    Pasageri care intră în autovehiculele dintr-o stație PRT din Masdar

    Mai recent, piața a fost infiltrată de numeroase versiuni ale PRT. Un exemplu a fost realizat în Noiembrie 2010 în orașul Masdar din Emiratele Arabe Unite. Aici, un sistem autonom conectează parcarea auto din exteriorul orașului și Institutul pentru Sțiință și Tehnologie Masdar. Sistemul PRT permite orașului Masdar să fie nepoluat și lipsit de autovehicule, acesta fiind propulsat electric și lipsit de noxele de carbon. Cei care au creat acest sistem sunt fericiți să anunțe o creștere de 75% a pasagerilor din 2014, atestând functionalitatea și plăcerea oferită călătorilor de către PRT. Compania care a creat sistemul din Masdar are în plan să extindă în viitorul apropiat rețeaua și să introducă o infrastructură de transport rapid și în zonele vecine.

    Un alt model propus pentru PRT, care încă este în stadiul de dezvoltare, este proiectul skyTran. Rețeaua va fi creată din capsule magnetice de 2-4 persoane care sunt controlate care se deplasează pe o structură de fier, elementul de comenzi la cerere permițând utilizatorilor să plaseze comenzi direct de pe smartphone. În 2016, compania a anunțat primul prototip care să demonstreze tehnologia. Această primă versiune a fost un prim pas sigur spre realizarea visului de a avea un sistem de transport public eficient în zonele urbane dens populate. Primul astfel de pilot va fi integrat cel mai probabil în Tel Aviv, transformând o idee propusă inițial în 1990 o realitate.

    SkyTran_Seattle2
    O propusă imagine a integrării rețelei skyTran în mediul urban

    Sectorul de transport rapid personal devine activ ceea ce înseamnă că ne va aștepta o perioadă captivantă și noi modalități de transport vor ajuta la eliberarea traficului precum și la scăderea poluării.

    Previous